Daca as fi citit o carte despre cum sa publici o postare reusita pe blog, probabil ca una dintre sugestii la capitolul "Cum sa captezi atentia" ar fi "incepe cu un citat si un nume care sa impresioneze".
Albert Einstein spunea ca "secretul creativitatii consta in a sti sa-ti ascunzi sursele"
Asa ca Homo Economicus a inventat drepturile de autor. O inventie practica si care urma sa asigure un standard de corectitudine si originalitate. Singurul obstacol era ca valorile morale raman valori morale doar atunci cand nu sunt impuse sau reglementate de vreo lege oficiala.
O lege care protrejeaza proprietetea intelectuala nu e deloc condamnabila, doar ca pe spatele hartiei pe care e scrisa aproape ca se poate citi: "proprietatea intelectuala nu e respectata indeauns de mult incat sa fie lasata pe seama simtului comun". In plus, toate propriatile care poarta un astfel de insemn devin produse, iar produsele sunt bunuri care pot fi vandute si cumparate.
Paradoxul legilor pentru drepturile de autor este poate acela ca datorita acestor legi numele pe care il regasim scris pe o carte sau sub un tablou nu este neaparat cel al autorului, ci cel al proprietarului. Sigur, se incalca o norma morala, dar, atata timp cat exista o lege scrisa, legile morale trebuie sa i se subordoneze, sau sa devina mai putin importante. Cu alte cuvinte, "copyright" s-ar putea traduce la fel de bine prin "dreptul de a copia" sau "dreptul de a-si insusi".
Protectia autorilor prin legi speciale se aseamana politelor de asigurare, instrumente pe care omul modern le foloseste in situatiile in care este posibil ca un factori externi sa atenteze la siguranta, integritatea sau proprietatea sa.
